O persoană fizică a apelat la Bursa Română de Mărfuri (BRM) pentru a vinde, în urma unei licitaţii internaţionale, drepturile asupra unui brevet de invenţie pentru un motor care funcţionează cu apă, preţul de pornire solicitat fiind de 100 milioane de euro.
Garanţia pentru participarea la licitaţie, programată pentru data de 30 octombrie, se ridică la un milion de euro, potrivit buletinului informativ al BRM.
Brevetul pentru acest motor a fost înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) încă din anul 2000 de către o persoană fizică, Mihai Ruşeţel.
“Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru “talentul” cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în … ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l-a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe “cazanul Traian Vuia”, invenţie folosită încă la locomotivele Diesel‑electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale, şi chiar a centralelor termoelectrice.În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. “Motorul Ruşeţel” foloseşte drept combustibil doar apa, şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşină. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat. “Reuşita ar fi un miracol, şi cred că în asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul SuperNobel”.
(Sursa: AIM - http://active.info.ms/?a=71) si energienaturala.wordpress.com
|
tuculescu nicolae robert | Sambata , 01 octombrie 2011 19:45
|
|
Cum zic si nemtzii despre noi '' suntem nijte diamante inca nedescoperite''
|
 |
|
ANDREI | Duminica , 05 iunie 2011 11:45
|
|
Acesta da inventator. Inventia acestuia si el ca omar trebuii sa apara zilnic la tv. cel putin pe posturile publice nu Irinel Columbeanu cu Monica, Pepe cu Zavoranca> Acestui om ar trebuii sa i se dea de catre Romania si totoata omenirea de pe plaaneta toata atentia si asa cum au mai zis-o si alti SUPRPREMIUL NOBEL ptr. stiinta si tehnica. Acest om si multi altii ca el care ii mai avem inca in Romnaia este salvatorul poporului roman si al multor popoare din criza , de la foamea care e pe noi. De ce nu-l ajuta Romania sa puna in aplicare acest proiect? Probabil ca nu le convine sa apara aceasta inventie pe piata, intrucat benzinarii si alti comercianti de combustibil ar inrta cu totii in insolventa la preturile care sunt acum la pompa. Acesti speculanti care sunt mana in mana cu conducerea tarii noastre nu ar mai avea si acumula ilicit atata avere.
|
 |
|
nicolae | Miercuri , 01 decembrie 2010 21:28
|
|
Cam greu de crezut da daca asa zice Atena asa sa fie.Mariane asta nu face compresie ci doar impresie.
|
 |
|
marian | Sambata , 15 mai 2010 21:04
|
|
pai nu ca romani sunt prosti fac si ei ceva vand pe toata piata exporta la greu si dupaia ailanti vad cu functioneaza si fac ceva si mai puternic si mai bun fura patentul de la romani ca iei nu pot sa faca decat pt romani asta e :)):))
|
 |
|
marian | Sambata , 15 mai 2010 21:01
|
|
sall cum functioneaza motorul acesta cu face de face compresie sau cum nu inteleg cu apa prin aburi sau cum ?
|
 |
|
Iordan | Joi , 31 decembrie 2009 13:07
|
|
Nu am stiut si nu stim sa ne respectam valorile.Si ne mai miram de ce pleaca romanii din tara lor.Autoritatile nu stiu si nici nu vor sa auda de inventatorii independenti.Majoritatea inventiilor care au bani de la buget nu sunt ca sa fie aplicate sunt doar "bani de tras de la bugetul statului pentru cativa smecheri " Din pacate in Romania nu exista inca o " piata a inventiilor " si nici investitori adevarati.
|
 |
|
eu | Miercuri , 26 august 2009 11:24
|
|
|
 |
|
linux2009 | Joi , 07 mai 2009 11:44
|
 varzaaa
|
 |
|
colla | Sambata , 28 martie 2009 13:17
|
|
statul nu ajuta la
perfectionarea motorului,...... tot americani il cumpara si dupa aceea ni-l vand noua
|
 |
|
Ciobby | Vineri , 27 martie 2009 22:43
|
Foarte bine zis radu  Sunt mandru ca sunt roman... !!!
|
 |
|
radu | Vineri , 27 martie 2009 21:06
|
|
noi Romanii suntem destepti dsr din pacate ne prosteste foamea....motorul niu ar trebui vandut ci ar trebui sa fim sngura tara din lume care sa aiba masini care sunt capabile sa mearga cu apa.....si sa fie interzisa exportarea ......pana si americanii ar muri de invidie :)
|
 |
|